Muzică Video

Needtobreathe – Walking on water

Dincolo de religie, dincolo de predici, dincolo de biserici și dincolo de pastori stă neclintită și dură, realitatea. Realitatea vieții nu se supune ideologiilor noastre, nu ascultă predici, nu își caută modele în pastori sau în liderii religioși, ci ea se supune planului complet al Domnului nostru. Din păcate realitatea nu ține cont nici de sentimentele noastre, ci ea își urmează cursul după cum a fost instruită de Domnul. Oricât de zelos ai fi în lucrurile bisericești, dacă inima ta nu bate după preaiubitul ei, Domnul Isus, atunci în fața realității vei fi singur, singurel… Iar odată ce ai ajuns față în față cu ea, și ești singur… începi să înțelegi că biserica, că predica, că pastorul, nu înseamnă nimic, ceea ce are valoare este dorul că Te-am chemat și te-am dorit cât nimenea nu știe.

Piesa Walking on water precum și videoclipul ei au fost lansate în cadrul unei campanii de strângere de fonduri pentru victemele violentului uragan Nate, ce a răvățit Nicaragua în octombrie 2017. În timp ce mă documentam am văzut imagini pe Youtube despre ravagiile uraganului Nate. Este ceva de-a dreptul impresionant! Imediat m-am gândit cum o fi posibil ca o piesă, care nici măcar nu are așa multe vizualizări pe Youtube, să poată face vreo diferență pentru oamenii din Nicaragua. Atunci când totul este luat de ape în câteva clipe, ei bine, atunci arma noastră supremă este arta. N. Steinhardt spune că …arta presupune o doză de nebunie, numai așa poate fi creatoare și justifică insipida existență a lumii.

În Walking on water viața noastră de creștin este în esența ei o viitură violentă și nemiloasă. Știm că Domnul ne poate da suficienta putere pentru a ne scoate din apă și a ne face să mergem pe ea… Sunt așa de puține momentele în care avem curajul să ne lăsăm ridicați de el. De cele mai multe ori, cochetarea cu tumultul de apă care ne înconjoară pare mai dulce și mai la îndemână decât să întindem mână spre Domnul.

The ocean’s singing, the song of grace / But if I’m honest with myself, I am still afraid

Videoclipul piesei prezintă întocmai această temă, în forma unor frământări ale unei tinere care încearcă să își găsească direcția în viață. Tot amalgamul de experiențe și frământări o transformă în așa măsură încât nu mai sesizează imensitatea oceanului, adică a harului. Iar videoclipul se încheie cu un cadru, în care, personajul principal, descoperă o fântântă… descoperirea harului din păcate o facem pas cu pas, și nu avem curaj să îl luăm cu curaj din intimitatea cu El.

Chiar dacă trăim momente confuze și grele în viața noastră și încercăm să fugim de Domnul sau încercăm să ne găsim altă cale departe de El știm în inima noastră că ne purtăm ca niște copilași răsfățați. Știm că iubirea Lui este mult mai mare ca și comportamentul nostru ca și trăirea noastră. De asemenea știm că indiferent unde ne aflăm, fie că suntem în club dansând cu paharul de whiskey în mână, fugind de El sau în suntem cu Biblia în mână acasă… știm și simțim că El este acolo cu noi, în controlul situației noastre și plin de răbdare cu noi…

The wind is strong, the water is deep
My heart is heavy and my mind won’t sleep
Oh can you heal, my fear it breathes
I need to know if You’re the shadow I can see

Ceea ce ne prezintă aici Needtobreathe este artă în cea mai nebună formă a ei… Arta nu este corectă și nici nu își dorește să fie corectă.. Arta vrea să fie nebună, nebună pentru Christos….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: