Știri

Și uite așa o luăm de la capăt…

După mai bine de 20 de ani de încercări și experiențe mă aflu din nou în fața unui proiect greu: Lansarea și gestionarea unui portal de media, cu conținut creștin în primul rând Românesc și apoi internațional. Îmi amintesc cum am început pe la vârsta de 17 ani, când internetul și tehnologia nu erau așa de accesibile. Am pornit la drum cu un mic site care propunea un TOP 20 al artiștilor creștini din România. Din păcate momentul ales a fost prea devreme pentru țara noastră. Majoritatea țării nu era conectată la internet, iar cei care aveau acces abia descopereau internetul… așa că proiectul a picat după câteva luni. Anii au trecut și am fost implicat în organizarea de mici evenimente muzicale creștine prin bisericii sau case de cultură din țară. Odată cu involuția culturală și deteriorarea calității muzicii creștine am decis să încerc ceva inedit: un site care despre media creștină românească, al cărui scop era de a educa atât artiștii cât și publicul, astfel încât toți să își dorească o schimbare. Site-ul se chema www.mediacrestina.com însă percepția conținutului fost greșită: artiștii creștini s-au considerat lezați de critici sau de sfaturi, iar publicul… publicul creștin a savurat involuntara telenovelă. Așa că m-am văzut nevoit să îl închid… În ultimii ani am decis să mă implic într-o serie de evenimente muzicale lunare, independente biserică. Seria de evenimente s-a numit No Shoes Night și se dorea a se adresa tinerilor și artiștilor. Evenimentele au fost organizate în colaborare cu o companie specializată pe concerte, astfel că artiștii au avut parte de sistem de sunet performant și au fost incojurați de profesioniști. Scopul era de a promova artiștii și de a oferi tineretului creștin din București o ocazie de a socializa, de a se cunoaște și de a descoperi muzica creștină. Din păcate după 4 sezoane am descoperit ca No Shoes Night devenise un loc de refugiu al majorității tinerilor care nu își găseau locul în biserică. Chiar dacă No Shoes Night crescuse exponențial în ultimii ani, ajungând ca la fiecare concert să avem în sală peste 200 de tineri, am fost nevoiți să ne oprim întrucât nu ne-am dorit să devenim o „concurență” pentru bisericile locale. Așadar, după toate aceste experiențe m-am decis să îmi fac curaj și să reîncep. Reînceperea va însemna un portal media dedicat în special muzicii creștine și a conținutului media creștin românesc și nu numai. Vă invit alaturi de mine să începem această călătorie împreună. Dacă sunteți cititor vă mulțumesc și vă rog sa promovați acest site. Dacăvă place să scrieți despre muzică puteți trimite materialele voastre pe adresa de email: contact@quo-vadis.ro Scena este pregătită pentru un nou început…

1 Comment

  • Este minunat sa te ridici, sa mergi mai departe, chiar si atunci cand oamenii nu te inteleg pe deplin, nu simt focul ce te impinge de la spate, lucrurile nu se materializeaza asa cum iti doresti. Curaj, drumul spre reusita este pavat cu obstacole si dezamagiri dar daca esti in Hristos, poti totul! Mult succes dragilor, si ma bucur mult sa citesc testimonialul vostru si sa vad dorinta voastar, pasiunea si determinarea de a realiza lucruri care sa aduca un plus de bucurie si sunet in vietile noastre! Nu va opriti, prin El veti reusi in final! Beni

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *